Primele operații de chirurgie bariatrică le-am efectuat acum 15 ani și de atunci am cunoscut mulți, foarte mulți oameni afectați de problemele generate de obezitate. Mi-am propus de mai multe ori să scriu despre cazurile cele mai interesante și sper ca de azi încolo să-mi îndeplinesc promisiunea. Prezentarea unui caz medical reprezintă o provocare și sunt conștient de pericolul generalizării și al interpretării greșite dar cred în același timp în puterea exemplului, câștigător în fața forței doar aparent șlefuite, în fapt mistificatoare, a statisticii.
Doctorița ortoped
O zi de miercuri din iunie 2017, ora 17.30, BariClinic Spitalul Monza
Lista mea zilnică de consultații cuprinde două mari categorii de pacienți: preoperator și postoperator. Cei preoperatori se împart în două tipuri, care au probleme de greutate și care au altfel de afecțiuni chirurgicale. Pentru ora 17.30 figura o consultație bariatrică preoperatorie. Ca în multe alte situații, de fapt în marea majoritate, nu aveam niciun fel de informații prelabile despre pacienta respectivă. Nu vorbisem la telefon, nu-mi spusese nimeni nimic despre ea, nu fusesem sensibilizat în niciun fel. Nu cred că mă comport diferit cu pacienții recomandați de cineva sau mai bine zis sper că nu fac nicio diferență. Dar nici nu mă deranjează în vreun fel dacă vreun pacient se simte mai confortabil dacă beneficiază de o introducere. Nu este deloc plăcut să te duci la doctor, din principiu nu vrei sa te duci doctor, la niciun doctor și ca atare este omenesc și de înțeles să-ți îndulcești astfel de întâlniri.
De data aceasta a fost fără introducere. Pacienta mea era tânără, 30 de ani, destul de înaltă (s-a dovedit a avea 1,72 m) și cu un exces de kg mai degrabă mic raportat la pacientele mele, respectiv 102 kg. Conformația ei nici nu arăta atâtea kg cât s-au dovedit după urcarea pe cântar, termenul de obezitate tip android fiind ceea ce am notat eu pe fișa de consultație. Mi-a spus de la început că are diabet tip 2, că de mai bine de 3 ani este în tratament cu insulină și că dozele sunt în creștere.
– Câtă insulină faceți?
– 3 prize de 18, rapidă și una de 40 sau 44 lentă. Am citit că pot să scap de insulină. Sunt medic ortoped, mă rog, rezident încă, ultimul an, și mi-e foarte greu.
– Și cum faceți cu programul operator și cu injecțiile de insulină?
– Imi este destul de greu. Incerc să le fac între operații dar se mai întâmplă să se prelungească câte o operație și atunci trebuie să ies câteva minute. Asistentele știu și mă ajută iar doctorul cu care lucrez este întelegător, dar este greu.
– Ce vă place cel mai mult din ortopedie? Artroscopia sau ortopedia deschisă, protezele de șold, de genunchi?
– Protezele.
Mintea mea s-a întors în urmă cu 20 de ani, la perioada când eram și eu rezident. O perioadă extrem de frumoasă dar incredibil de consumptivă. Aveam în fața mea o femeie tânără, ambițioasă, doritoare să reușească într-o lume până nu demult exclusiv masculină și care suferea de o boală greu compatibilă cu rigorile impuse de meseria ei.
Unul din primele lucruri pe care vreau să le știu despre pacienții mei diabetici este dacă au un diabet compensat sau nu. Valoarea hemoglobinei glicozilate este raspunsul rapid și precis. Domnișoara doctor avea 11, 2 %. Aproape de două ori mai mult decât normal, uriașă.
Am discutat mai bine de o oră cu ea. Face parte din categoria rară a celor foarte bine informați dar totuși permeabilă la noțiuni noi, care contrazic cele deja cunoscute. Cu atât mai surprinzător cu cât printre doctori această categorie este mai mult decât rară, este excepțională. Avea o bună relație și cu medicul ei diabetolog și faptul că punea în discuție o parte din recomandările acestuia m-a făcut să cred că la fel va face și cu ale mele. Adică le va verifica pe propria ei piele. Aveam, prin urmare, pacientul ideal care să-mi confirme supozițiile mele legate de tratamentul chirurgical al diabetului zaharat tip 2.
Am să sar peste investigații, peste operație (gastric sleeve) și peste controlul de 10 zile și de o lună, pentru că nefiind niciun fel de lucruri neobișnuite ne-am bucurat amândoi de lipsa de adrenalină a standardizărilor în medicină. Rutina are și valențe binefăcătoare.
Nu a venit la controlul de la 3 luni și ne-am văzut la sfârșitul lui ianuarie, la cel de 6 luni. Intre timp promovase examenul de medic specialist (motivația absenței de la precedentul control), deci trecuse printr-o perioadă foarte stresantă.
Slăbise frumos, avea 82 de kg, se simțea foarte bine și venise cu analizele specifice postbariatrice. Nu sunt surprins de rezultatele operației de gastric sleeve la pacienții cu diabet dar departe de a fi devenit blazat.
Hemoglobina glicozilată se normalizase, era 5,8%, glicemiile matinale fuseseră absolut normale în ultima vreme și nu mai făcea niciun fel de tratament pentru diabet. Scăpase de insulină. Și restul analizelor erau normale, cu excepția vitaminei D, care era ceva mai mică. Peste 75% dintre români nu stau suficient la soare și au vitamina D mica. Peste 90% dintre pacienții mei au această problemă (diferența vine din reticența celor cu exces de greutate de a se duce la plajă).
Am stat mult de vorbă. Așa cum banuisem la prima consultație a privit critic, nu sceptic doar critic, recomandările mele, le-a testat și in cele din urmă le-a urmat. Respecta cele trei mese, nu mânca nimic în afara meselor, nu ciugulea. Putea și chiar mânca de toate, încet, stand la masă, bucurându-se și de desert și avea forța și energia de a face față unui program operator încărcat.
Mai are de slăbit cel puțin 12 kg, probabil va mai slăbi vreo 15. Nu cred că mai mult pentru că vrând- nevrând face zilnic mult exercițiu fizic. Ortopedia nu este o specialitate ușoară nici fizic, nici psihic.
Sunt sigur că peste 3 luni fișa ei va primi ștampila de „normoponderal”.
Articol scris de Dr. RUBIN MUNTEANU
