Este o zi de sâmbătă dimineață si este una din acele zile de week-end in care dau consultatii. Toata lumea este parca mai relaxata sambata dimineata. Cei care prefera sa vina la consultatie sâmbătă dimineață sunt oameni foarte ocupati în cursul saptamanii, de regula peste 35-40 de ani si care nu locuiesc în Bucuresti. Evident le este mai usor.
Asa a fost si astăzi. Un cuplu aflat la jumatatea dintre 40 si 50, doamna fiind pacienta iar sotul fiind de un real suport.
– Dl. dr., eu pot sa slabesc și 10 si 15 kg, am slabit de mai multe ori dar nu mă pot menține. Citesc de doi ani despre chirurgia bariatrica, stiu tot.
Este povestea obișnuită, cunoscută tuturor celor care se luptă cu excesul de kg. Frustrantă, aparent inexplicabilă, epuizantă. Urmează șirul normal de întrebări despre istoricul medical după care trecem la partea de alimentație.
– Și cum mâncați?
– Cum mănânc?! Tonul trădează mirarea dar nu face greșeala să-mi povestească ce anume mănâncă. Preferă să primească un mic ajutor, de fapt doar să-și ofere puțin timp de gândire.
– Cum adică cum mănânc? Dar nu așteaptă vreun răspuns și revine repede.
– Mănânc haotic.
– Repede sau încet?
– Foarte repede. N-am timp. (este scuza obișnuită, o primesc fără să clipesc)
– Putem vorbi de un număr de mese pe zi? Adică în care să stați jos, să mâncați, la masă, cu furculiță și cuțit?
– O dată, maxim de două ori pe zi.
– Și în week-end e la fel?
– Daaa!
Aici aș putea să revin la lipsa de timp, relativă în opinia mea, dar simt că nu e momentul.
– Și ciuguliți între mese?
– Un fruct. Fructele sunt pasiunea mea.
– Dar alune?
– Și alune.
– Covrigei?
– Câteodată.
– Semințe?
– Mai rar. (nu intru in detalii ce consideră doamna rar). Și consultul își urmează parcursul lui firesc.
După 6 luni și 2 săptămâni.
Este tot sâmbătă, doamna a revenit la controlul postoperator de 6 luni, toată fața este un zâmbet. Nu este la primul control binențeles, lucrurile au fost de la început în direcția bună. Este evident că se simte foarte bine.
– Ce mai faceți doamnă? Cum vă simțiti?
Urmează o pauză mai lungă, semn că doamna se gândește la răspuns.
– Îmi pare rău că nu am facut-o mai devreme…