Pentru că știu sigur că nu se va supăra pe mine (dacă cumva nepoata ei îi va citi aceste rânduri, ea neștiind să citească) am să-i dau numele real. Doamna Burlan este genul de pacient care atunci cand intră prima dată în cabinet îți vine să ieși repede pe altă ușă (profesorul meu de Medicină Internă din facultate ne spunea doar jumătate în glumă că așa ar trebui să și facem dacă ăsta este primul impuls). În acest caz particular aș fi avut tot timpul pentru că doamna Burlan abia mergea, sprijinită cu dreapta într-un baston și cu stânga de brațul nepoatei ei care desi avea doar 10 ani, era puțin mai înaltă decat bunica.
După 5 minute (în care expresia a-și trage sufletul a căpătat contur material) a mai parcurs încă 2m, după cei 3m inițiali, și s-a suit pe cântar. Calculând BMI-ul pacientei mele de 1,55m înălțime și 210 kg am realizat că doamna de 62 de ani avea de 4 ori greutatea normală. În plus fusese operată și de colecistectomie și apoi de hernie și avea o plasă montată pe toată suprafața abdomenului superior. Nici problemele ei cardiace nu erau neglijabile iar cele respiratorii, ne îngrijorau major atât pe mine dar mai ales pe doctorița anestezist.
Exista totusi și ceva favorabil: o dorință uriașă să se opereze, să slăbească și să trăiască. Cu toate astea accepta perfect conștientă si foarte liniștită riscurile majore la care se (și ne) expunea. A fost extrem de conștiincioasă în respectarea întregului program de pregătire preoperatorie stabilit de toată echipa medicală așa că ne-am regăsit în dimineața programată pentru operație, pacienta, doctorița anestezist și cu mine. Noi sperasem, nu doar în secret, că va fi ceva ce o va răzgândi totuși. Doamna Burlan, cu știința ce i-a dat-o viața și nu cartea, a citit îngrijorarea din vorbele și chipurile noastre:
– Să nu va fie frică, ne-a spus, Bunul Dumnezeu o să ne ajute!
– Riscurile sunt mari Doamna Burlan, se pot întâmpla multe lucruri rele.
– Știu, dar m-am rugat și o să vedeți că Bunul Dumnezeu ne va ajuta. Să nu vă fie frică, ne-a mai repetat cuvintele pe care le-am auzit atunci prima și ultima dată de la vreun pacient.
Ieșind din salon am schimbat o privire lungă cu anestezista mea (muncim împreună de 15 ani), am tras aer și am decis, fără vorbe, că trebuie să sărim și de data asta. Și am sărit.
Nu știu de unde a știut doamna Burlan că va fi bine dar a fost mai mult de atât, operatia de micsorare de stomac a mers usor si fara complicatii. A doua zi se plimba pe hol cu dreapta în baston și cu stânga sprijinită de brațul meu (am pastrat pozele si ma uit cateodata la ele) și după alte două zile era acasă.
Acum, la un an si 4 luni de la operație, are cu 70 de kg in minus. Nepoata ei are 10 cm in plus.
