Inelul gastric

_mr37393Inelul gastric este un dispozitiv circular, reglabil, de silicon care se monteaza laparoscopic in jurul partii superioare a stomacului. Aceasta opereratie este una dintre cele mai putin invazive proceduri bariatrice, din moment ce nici stomacul si nici intestinul nu sunt taiate, iar alimentele isi urmeaza drumul fiziologic. In plus, procedura este complet reversibila. Prin aceasta manevra, stomacul este impartit in doua compartimente: unul superior, de mici dimensiuni, si unul inferior, mult mai mare. Practic, dupa operatie stomacul capata forma unei clepsidre inegale.

Mecanismul scaderii in greutate este cel restrictiv. Alimentele ingerate ajung intr-o prima etapa in punga superioara, de mici dimensiuni si astfel apare foarte repede senzatia de satietate. De abia mai tarziu alimentele din punga superioara trec treptat in cea inferioara si isi continua drumul obisnuit catre intestin. In acest fel pacientul se satura foarte repede, senzatia de satietate este persistenta, iar cantitatile de mancare care pot fi ingerate la o masa sunt mult reduse, iar digestia lor este incetinita.

Avantajele inelului gastric

  • Este o interventie revesibila: dimensiunile si forma stomacului revin la normal daca inelul este indepartat.
  • Nu presupune sectionarea si indepartarea vreunei portiuni a stomacului sau a intestinelor, prin urmare nu modifica anatomia abdominala si nici circuitul fiziologic al alimentelor.
  • Dimensiunea inelului este usor ajustabila printr-o simpla operatiune de calibrare, care consta in introducerea prin intermediul unui ac fin a unei cantitati mici de ser fiziologic intr-un dispozitiv situat subcutanat, numit port, obtinandu-se astfel „stragerea” inelului, sau operatiunea inversa, daca se doreste „largirea” lui (link la tehnica operatorie).
  • Nu exista probleme de malabsorbtie, nu se asociaza cu deficiente vitaminice, prin urmare nu necesita administrarea de suplimente nutritive dupa operatie.
  • Spitalizare de scurta durata, in medie 1 zi.
  • Recuperare postoperatorie rapida, cu posibilitatea reluarii activitatii in decurs de maxim o saptamana.
  • Cea mai mica rata de complicatii postoperatorii.

Dupa operatia de montare a inelului gastric

In seara zilei in care a avut loc operatia pacientul revine la salon si poate sa bea mici cantitati de apa rece. Se va putea da jos din pat si merge singur la toaleta. Va primi un nivel adecvat si personalizat de analgezie (tratamentul durerii postoperatorii). Evident poate fi vizitat.

A doua zi va continua sa bea lichide reci (apa plata, ceai sau cafea fara zahar, supa strecurata) si, in general, in jurul pranzului va putea fi externat.

In primele 3 zile postoperator pacientul poate consuma doar lichide reci sau la temperatura camerei. Ulterior, treptat, se va trece la alimente pasate pentru minim trei saptamani. De abia de la o luna dupa interventie pacientul va incepe sa consume alimente solide.

Cheia succesului acestui tip de interventie bariatrica este relatia de lunga durata a pacientului cu medicul curant. Curba ponderala trebuie atent urmarita, iar din timp in timp inelul trebuie calibrat, dupa necesitati.

Procedura de calibrare este simpla si nedureroasa. Ea presupune introducerea sau respectiv extragerea unei mici cantitati de ser fiziologic in dispozitivul port, prin intermediul unui ac foarte fin, ceea ce va micsora sau respectiv mari diametrul inelului.

vop