Interviu cu doctorul Rubin Munteanu

Ce faci când crești înconjurat de cărți de medicină, fiind fiul unui deosebit clinician? Ce alegi atunci când auzi istorisirile pline de pasiune ale tatălui, despre diferitele cazuri medicale întâlnite zi de zi? Te gândești cumva vreo clipă să devii director de bancă sau pilot? Nu. Te faci medic. Dar nu doar un alt medic, ci devii ușor, ușor, unul dintre cei mai  buni în specialitatea ta. Oamenii te caută cu sutele. Operezi mii de oameni, care și-au pierdut încrederea în ei și reușești, zi de zi, prin curajul tău, să le schimbi radical viețile, începând de la aspect și încheind cu mentalitatea. Rămâi, cu toate acestea, modest, sensibil, onest, pentru că educația aleasă, primită de la oameni rafinați și atenți la conduită, ți-o permite. Știi de unde ai plecat, nu uiți locurile copilăriei și nu uiți oamenii acelor locuri. Îți iubești țara, dar rămâi obiectiv în această dragoste față de patrie.
Dr. Rubin Munteanu – un nume cunoscut multor oameni, care acum se privesc cu plăcere în oglindă, un nume ce pare predestinat pentru a defini calitatea omului ce-l poartă. Dr. Rubin Munteanu a șlefuit, în cei 20 de ani de medicină pe care-i are în spate, toate învățăturile primite, transformându-le în priceperea, care astăzi, pe lângă bisturiu, îi este cea de-a doua armă. Am avut onoarea de a-l cunoaște în mediul său, după două operații, între consultații, la Spitalul Monza din București. CV-ul său este de departe impresionant. Dr. Rubin Munteanu are 20 de ani de experiență în chirurgie și peste 4000 de pacienți operați, este supraspecializat de peste 12 ani în tehnici de chirurgie bariatrică, în intervenții de tipul gastric sleeve și gastric banding, peste 10 ani de experiență într-o gamă variată de intervenții de chirurgie laparoscopică, prim-autor, autor și co-autor al 60 de lucrări științifice publicate în reviste prestigioase medicale și comunicate în cadrul unor congrese naționale și internaționale, membru fondator al Fundației pentru Chirurgie Laparoscopică și Toracoscopică din România, fondator și Președinte al Fundației pentru Tratamentul Obezității, membru IFSO (Federația Internațională pentru Chirurgia Obezității), EAES (Asociația Europeană de Chirurgie Endoscopică), a participat la numeroase cursuri postuniversitare și stagii de perfecționare organizate de societăți de specialitate sau institute medicale de renume.

„Perioada mea de formare aparține, fără îndoială, Focșaniului“

„Nu sunt născut în Focșani. Sunt vrâncean prin adopție. Tatăl meu a terminat medicina, la fel ca fratele meu și ca mine, și a fost repartizat în județul Vrancea, unde a și rămas până la pensionare. I-a plăcut. A fost trei ani de zile medic de circă la Poiana Cristei, apoi la Vârteșcoiu, după care a mai locuit o perioadă la Odobești și în cele din urmă la Focșani. Perioada mea de formare aparține fără îndoială Focșaniului. Școala generală și liceul m-au făcut să fiu focșănean ca mentalitate, iar legăturile cu colegii s-au menținut. Încă ne întâlnim destul de des, de câteva ori pe an, mergem la munte, ne vedem la diferite ocazii. E aceeași unitate care era în liceu și aceeași camaraderie din aceleași vremuri“.

Reporter:
 Tatăl dumneavoastră este radiolog. Cum a fost să creșteți într-o familie de medici?
Dr. Rubin Munteanu: Doar tata este medic. Mama este profesor de matematică. Influența tatălui meu a fost covârșitoare. Atât pentru mine cât și pentru fratele meu a fost extrem de important acest lucru și alegerea profesiei noastre i s-a datorat lui, dar și mamei în egală măsură, pentru că și mama a agreat această meserie pentru noi. A fost însă interesant felul în care a făcut-o tata, care nu a ridicat în slăvi profesia medicală, ci le-a întunecat pe celelalte. Nu a luminat această cale, le-a făcut pe celelalte să pară mai puțin atractive.

„Am învățat de la tata că pacientul are întotdeauna dreptate“

Rep: Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat de la tatăl dumneavoastră și care v-a rămas întipărit în minte?
Dr. Rubin Munteanu: Am o relație specială cu tatăl meu, cu părinții mei în general. Cu tata jucăm șah, discutăm la un pahar de vin. Locuim în aceeași curte, discutăm întotdeauna foarte mult, dezbatem diverse probleme. Am învățat multe de la tatăl meu. Multe vorbe… El are o înclinație către a gândi, către a filosofa în termeni foarte preciși asupra vieții. Am învățat de la tata că pacientul are întotdeauna dreptate. Dacă stai să-l asculți, pacientul are întotdeauna dreptate. Poate nu știe să ți-o spună, așa cum ai vrea tu, în termenii medicali, frumos, ca-n carte, dar are întotdeauna dreptate. Tatăl meu a fost un foarte bun clinician, chiar dacă a fost radiolog, i-a plăcut partea de medicină clinică și a avut mult succes în meseria lui.

Rep: Spuneați că și fratele dumneavoastră este medic…
Dr. Rubin Munteanu: A ales neurochirugia și el este motivul pentru care am ajuns eu în București, pentru că noi suntem, ca și tatăl nostru, absolvenți de Târgu Mureș, unde ne-am și născut, de altfel, mama fiind din Târgu Mureș. Ne-am întors pentru facultate în Târgu Mureș. La terminarea facultății, fratele meu, fiind mai mare cu un an decât mine, a ales Neurochirugia la rezidențiat și, pentru că în Bucureşti era cel mai important centru de neurochirurgie al țării, fratele meu a venit aici. Am rămas un an singur la Târgu Mureș, după plecarea lui. Ar fi fost destul de ciudat pentru mine ca el să fie aici și eu să aleg rezidențiatul în altă parte. Fiind o diferență foarte mică între noi, am fost întotdeauna foarte apropiați. Am locuit în aceeași cameră și acasă, în facultate și ulterior în primii ani de rezidențiat. Nu-mi plăcea Bucureștiul la acea dată, chiar deloc, dar am sosit în București, venind după fratele mai mare.

„Școala generală, dar mai ales liceul, au reprezentat niște puncte foarte importante în formarea  mea profesională“

Rep: Să ne întoarcem un pic la anii de dinainte de facultate. Ce școală ați urmat?
Dr. Rubin Munteanu: Din clasa a III-a, de când am venit din Târgu Mureș și până în clasa a VIII-a, am fost la Școala Generală nr. 10 și apoi am fost la Liceul Cuza. Au fost două școli absolut minunate și păstrez o amintire extrem de caldă și de frumoasă majorității profesorilor mei. Am tot cochetat, atât în școala generală cât și în liceu, cu matematica și profesorul Popoiu, tatăl actualului profesor Popoiu, mi-a fost profesor la școala generală, iar la liceu l-am avut pe domnul profesor Gheorghiță, care era foarte bine cunoscut, Dumnezeu să-l ierte! Păstrez o caldă amintire doamnei profesor Tutoveanu, profesoara mea de chimie din școala generală, și foarte multor profesori din liceu. Îmi amintesc de domnișoara profesor Murguță, care mi-a fost dirigintă și care, deși eu nu făceam franceza, m-a învățat multe lucruri. A contat foarte mult formarea mea în Focșani și ca mentalitate și ca mod de abordare, apoi am beneficiat de niște colegi de clasă extraordinari și am rămas prieten cu foarte mulți dintre ei. Școala generală, dar mai ales liceul, au reprezentat niște puncte foarte importante în formarea  mea profesională și cred că am făcut o școală bună.

„…n-am fost niciodată în mintea mea altceva decât doctor“

Rep: În ce moment al vieții dumneavoastră ați știut sigur, ați simțit că vreți să urmați medicina și de ce chirurgia?
Dr. Rubin Munteanu: Tatăl meu a întunecat într-un mod foarte abil toate celelalte căi și atunci n-am fost niciodată în mintea mea altceva decât doctor. Nu mi-am dorit niciodată să fiu altceva, a fost o alegere extrem de firească. Am crescut într-o casă plină de cărți de medicină. Tatăl meu a știut să discute în așa fel încât să facă lucrurile plăcute în această direcție, repet, fără să pună lumina direct pe această profesie. Dintotdeauna am știut că voi alege medicina, chiar și în perioadele în care cochetam destul de serios cu matematica. Chirurgia a fost o alegere târzie, în facultate am agreat mai mult medicina internă, atât prin temperament cât și prin profesorii pe care i-am avut în facultate. Profesorul Corneliu Duda și profesorul Simion Cotoi, din păcate amândoi au murit, au fost niște oameni extraordinari și niște mari interniști și mi-a plăcut foarte mult, iar în anul VI am descoperit un profesor de ginecologie, cu o personalitate extrem de puternică, pe profesorul Costică Rădulescu.
În urma unor discuții îndelungi cu tatăl meu, Ginecologia a fost prima alegere, pentru că îmbină mult mai mult o parte de medicină internă, o parte de chirurgie și, apoi, pentru că în această specialitate vin oameni sănătoși. Gravidele, în marea lor majoritate, sunt sănătoase și este o medicină la bucurie. Moșești, aduci pe lume copii, sunt momente de bucurie și asta este o latură foarte frumoasă a profesiei medicale, nu ai de a face numai cu pacienți cu probleme, bolnavi. Încărcătura emoțională  este intensă, dar pozitivă. Am nimerit cu primul stagiu de chirurgie, ca rezident scriptic de ginecologie, la Spitalul Sf. Ioan, în clinica condusă de domnul profesor Corneliu Dragomirescu, care a fost o personalitate ce m-a influențat foarte mult în viață. Dânsul a reprezentat pentru școala română de chirurgie o piatră de hotar, pentru că chirurgia laparoscopică este chirurgia acestor vremuri și s-a dezvoltat în România datorită viziunii profesorului Dragomirescu. Dânsul a realizat foarte devreme că acesta este viitorul, că această chirurgie trebuie învățată de oameni tineri și trebuie să rezolve foarte multe dintre problemele chirurgiei digestive. Acum 20 de ani, profesorul a fost un pionier, apoi a fost un mare profesor. Eu cred că un profesor este certificat prin elevii săi. O întreagă clinică de chirurgie l-am iubit, l-am venerat, l-am stimat, dincolo de forța și autoritatea pe care le avea. A creat o școală de chirurgie, fără nici un dubiu. Am găsit în școala profesorului o oază de normalitate, în niște vremuri extrem de tulburi. Asta, alături de frumusețea chirurgiei laparoscopice m-au făcut să-mi schimb specialitatea și să trec de la Ginecologie la Chirurgie Generală.

„Eu, dacă ar fi să fiu în postura de pacient, aș cere în primul rând, chirurgului care mă operează, onestitate“

Rep: Ce vă amintiți din primii ani de rezidențiat?
Dr. Rubin Munteanu: Tot îmi amintesc. Am slăbit 20 de kg în decurs de șase luni, n-am mai plecat din spital cinci ani de zile, n-am avut decât cred că vreo trei zile de concediu. Era un entuziasm foarte mare în direcția acestei noi metode chirurgicale și, pentru că participam la programul operator, foarte repede am ajuns să operez. Pentru că trăiam într-o epocă de normalitate, rezidenții din clinica profesorului Dragomirescu, dacă făceau dovada că sunt în stare, erau încurajați să opereze, ca operator principal. Nu era ușor, evident, dar în momentul în care reușeai acest lucru aveai o poziție câștigată și era absolut normal să se întâmple așa, adică nu erau niște bariere administrative. A fost absolut extraordinar, atmosfera era specială, eram invidiați de foarte mulți colegi care veneau în clinica profesorului Dragomirescu, pentru că se simțea acest lucru. Eram o echipă foarte frumoasă. Era o echipă de început, de entuziasm, se făceau lucrări, se publica, se opera, se învăța, se trăia efectiv. Au fost ani extraordinari.
Cred că formarea unui chirurg are două laturi și aici trebuie să-l citez pe profesorul Dragomirescu, care spunea că în Chirurgie știința fără conștiință nu are nici o valoare, și nu era vorba doar de tehnică chirurgicală, de a ști cum să operezi, era vorba și despre onestitatea în relațiile cu pacienții. Profesorul era de o onestitate debordantă, brutală poate, dar era onest în toate. La început, sigur, că am fost frapat de această onestitate, dar acum o cred ca fiind principala calitate a unui chirurg. Eu, dacă ar fi să fiu în postura de pacient, aș cere în primul rând chirurgului care mă operează onestitate. Să nu mă opereze, dacă nu e nevoie, sau să recunoască că poate nu e operația la care să se priceapă cel mai mult și poate că un alt coleg știe să facă operația asta mai bine decât el. Sunt convins că toți chirurgii știu să opereze, dar nu poți să le faci foarte bine pe toate. Profesorul nu făcea decât ceea ce știa să facă, iar ceea ce știa făcea foarte bine. Nu ezita să trimită anumite cazuri, chiar dacă noi ca tineri eram mirați. Onestitate. Nu opera fără indicații chirurgicale niciodată. Nu avea alt motiv de a opera decât binele pacientului și nu lipsea în nici o sâmbătă din spital. Venea să-și vadă pacienții. Făcea toți timpii operatori, nu făcea jumătăți de operație.

„Nimeni nu a anticipat o epidemie de obezitate“

Rep: De ce chirurgia bariatrică?
Dr. Rubin Munteanu: Pentru că îmbină medicina internă cu chirurgia. A fost o dezvoltare firească după chirurgia laparoscopică. A fost o altă etapă de pionierat. Am intrat în clinica profesorului Dragomirescu atunci când chirurgia laparoscopică era la început și am trăit această perioadă de avânt, de pionierat, de intervenții chirugicale în premieră în România, iar chirurgia bariatrică, care era o direcție pe care profesorul Dragomirescu a văzut-o și pe care ne-a arătat-o câtorva din clinică, s-a îmbinat foarte bine pe structura mea pentru că există o parte de medicină internă foarte consistentă în această chirugie bariatrică, ceea ce înseamnă evaluare de pacienți preoperatorie și supraveghere postoperatorie. Este genul de chirurgie care nu se termină odată ce pacientul s-a externat, ci, dimpotrivă, continuă. Este o relație cronică, dacă vreți, lungă, pe ani de zile, cu pacientul, în care trebuie să rezolvi consecințele acestei slăbiri. Slăbire, care nu vine brusc, care se petrece pe parcursul unui an, sau un an jumătate, dar care se însoțește de niște consecințe și trebuie respectate niște reguli. Asta înseamnă să discuți cu pacientul. Nu mai este act chirurgical propriu-zis, dar face parte din această specialitate numită chirurgie bariatrică. Eu cred că în curând vom avea o disciplină mai largă numită bariatrie.
Problema obezității este uriașă la nivel mondial, este uriașă și în România și cumva ne-a prins nepregătiți. Mă refer la noi, la corpul medical din toată lumea. Nimeni nu a anticipat o epidemie de obezitate. Acum 30 de ani oamenii cu probleme severe de sănătate reprezentau unu, doi la sută din populație. Acum americanii au peste 50%, noi suntem undeva la 30%, deci este mult. Este uriaș. 30 % înseamnă aproape unul din trei oameni. Am făcut de mai multe ori această paralelă: confrații mei de acum 300 de ani nu se așteptau să vină ciuma peste ei, dar a venit. Noi nu ne-am așteptat să vină obezitatea peste noi, dar a venit. N-am fost cu nimic pregătiți, nici acum nu suntem. Nu avem cântare, nu avem mese de radioterapie, care să suporte. Societatea în general nu este pregătită cu dimensiuni mari la mobilier, transport specializat în anumite circumstanțe… Am creat o lume standardizată pentru 1.70 cm și 70-80 de kg, dar ne-am trezit în decurs de câțiva zeci de ani că oamenii au depășit acest nivel, cu multe consecințe medicale. Ca atare, o specialitate care să integreze tot ceea ce reprezintă un pacient obez, în termeni medicali, s-ar denumi bariatrie. Trebuie să existe un institut terțiar care să se ocupe de această problemă.

„Cred că un pacient care vine pe picioare, trebuie să plece pe picioare“

Rep: În 2006 ați realizat prima intervenție chirugicală de micșorare de stomac. Ați avut emoții atunci?
Dr. Rubin Munteanu: Chirurgia bariatrică am început-o în 2003, cu primele inele de stomac montate, iar în 2006 a fost prima operație de micșorare de stomac pe care am făcut-o eu. De atunci am operat peste 2500 de oameni, doar cu această intervenție chirurgicală, pentru că este extrem de eficientă și pentru că oamenii recunosc când o procedură chirurgicală este bună și de aceea o și solicită. La prima intervenție nu am avut emoții, ulterior da. La prima nu ai niciodată emoții. O vorbă veche în chirurgie spune că la prima operație poți să faci orice, că pacientul merge bine. Ulterior da, am avut de multe ori emoții și, în general, nu cred că există chirurg fără emoții. Eu nu cred în intervenții ușoare și intervenții complexe. Cred că fiecare intervenție chirugicală este unică și tot ceea ce contează este rezultatul, indiferent de amploare. Cred că un pacient care vine pe picioare, trebuie să plece pe picioare.

„Aici sunt niște drame ale familiilor, discutăm de copii care au 150-160 de kg“

Rep: Povestiți-ne despre intervențiile care v-au adus cele mai mari satisfacții.
Dr. Rubin Munteanu: Sunt foarte multe. E greu de ales. Aș putea vorbi despre niște capitole, de exemplu chirurgia bariatrică-pediatrică, la copii și adolescenți, reprezintă fără îndoială o mare mulțumire. Am operat peste o sută de adolescenți, începând cu 12 ani, care aveau mari probleme de greutate. Aici sunt niște drame ale familiilor, discutăm de copii care au 150-160 de kg și care sunt excluși de comunitate, care au o personalitate influențată puternic de acest lucru și care se schimbă foarte repede. Deja la 6-8 luni de la operație sunt nu numai mai slabi și mai înalți, dar au altă personalitate. Devin niște copii foarte deschiși, foarte veseli și vezi niște familii foarte fericite. Am avut multe cazuri și continui să am, care au necesitat mai multe intervenții, nu neapărat în chirurgia bariatrică, ci în toată chirugia digestivă. De asemenea, am avut și pacienți care au dezvoltat o complicație postoperatorie, care au necesitat multă zbatere din partea întregii echipe. Mi-am format o echipă și suntem o echipă.
Bariclinic este o echipă de chirurgie digestivă foarte frumoasă și extrem de eficientă și asta a făcut parte dintr-o preocupare târzie a mea, de a face puțină organizare medicală. Am fost și director medical al unui spital privat și cu această calitate am fost nevoit să fac organizare medicală. A fost o întâmplare că am fost propus pentru această funcție. Am luat-o ca pe o provocare și am constatat că mi-a plăcut să fac organizare medicală și ulterior, în spitalul în care lucrez, nu am făcut decât să cizelez ideile pe care le-am avut acolo și să organizez o microunitate medicală. O clinică medicală integrată într-un spital mare care este funcțională din punct de vedere financiar. Lucrând în sistemul privat trebuie să te susții financiar, ca-n orice altă activitate. Cred în ideea că dacă ești un medic bun, ești pe plus. Este o provocare a zilelor noastre, se numește partea economică, care a venit peste noi, peste medicină, care a făcut-o să fie dezidealizată. E o realitate și e foarte bine că este așa. Un chirurg bun operează, pentru că pacienții i se adresează. Pacienții știu foarte bine cine este chirurg bun și cine nu. Un chirurg bun nu înseamnă doar să operezi bine, înseamnă să acorzi îngrijiri complete. Asta am încercat și asta cred că am și reușit, după feedback-ul pacienților.

„Noi trăim într-un mediu obezogen, care ne împinge să mâncăm prea mult“ 

Rep: Știu că vă place să țineți legătura cu pacienții dumneavoastră. Cât de importantă este această legătură?
Dr. Rubin Munteanu: În chirurgia bariatrică este esențială. În chirurgia bariatrică dacă nu-ți urmărești pacienții, rezultatele vor fi mult mai slabe. Pacienții au încredere în tine, tu le-ai făcut stomacul mai mic sau în alt fel, tu știi ce au ei acolo, tu îi cunoști de dinainte… Cred că este obligația ta ca chirurg bariatric să te ocupi, pentru că tu știi de ce ai ales sleeve sau bypass, mai îngust sau mai larg. A ta este responsabilitatea. Cred că dintr-o carte de medicină înveți o dată, de la pacienți înveți tot timpul, pentru că, întorcându-mă la vorbele tatălui meu, pacientul are întotdeauna dreptate, trebuie doar să-l asculți. Mi-am urmărit foarte atent pacienții și le-am acordat foarte mult timp și disponibilitate. Am învățat foarte multe lucruri în această chirugie de avangardă din discuțiile cu pacienții mei și din observația atentă.

Rep: Ce părere aveți despre ideea, atât de răspândită, că oamenii supraponderali sunt singurii vinovați de greutatea pe care o au?
Dr. Rubin Munteanu: Este profund greșită. Sunt foarte multe exemple care contrazic repede acest lucru. De exemplu, nu poți învinui un copil de 12 ani. De 2000 de ani încoace se spune, pe bună dreptate, să arunce primul piatra cel fără de vină. Noi trăim într-un mediu obezogen, care ne împinge să mâncăm prea mult. Porțiile sunt prea mari. Există ideea de a mânca des. Au fost ridicate acele bariere sociale care nu permiteau mâncatul în orice circumstanțe. Îmi amintesc că bunica mea nu mă lăsa să mănânc pe stradă, pentru că nu era frumos. Acum este permis din punct de vedere al regulilor sociale să mâncăm pe stradă. Dacă intri într-un magazin și vezi vânzătoarea mâncând, e normal. Dacă vezi pe cineva mâncând din pungă, iarăși e normal și atunci, dacă mâncarea este peste tot și este permis să fie peste tot… Ochii văd, inima cere, și sigur că mai mănânci puțin. De asta nici nu cred că va dispărea prea curând această problemă a obezității, pentru că mâncăm prea mult, mâncăm orice și oriunde. Când eram eu copil nu te duceai la film să mănânci, te duceai să vezi filmul. Copiii pe care-i am pacienți mă întreabă cum adică să nu mănânci o pungă de popcorn și să nu bei o cola, când te duci la film? El s-a născut în această lume, în care în momentul în care te duci la film ai un reflex condiționat pavlovian, ai punga de popcorn și mănânci. Noi, ca societate, am creat acest reflex.

„Ca să poți să ajuți trebuie să înțelegi, dar de pe poziții de egalitate“

Rep: Care este sentimentul care vă încearcă atunci când operați pe cineva și știți că viața acelui om se va schimba în bine?
Dr. Rubin Munteanu: Cred că asta este menirea doctorului, să facă bine. Nu trebuie să ne punem pe un piedestal. Trebuie să facem bine și în nici un caz să ne punem pe vreun piedestal. Un doctor este doar un cunoscător al unei științe de a vindeca. Dincolo de acest lucru trebuie să acorzi compasiune semenilor tăi, trebuie să-i înțelegi. Eu sunt pentru o compasiune nemelancolică, neplângăcioasă, nelacrimogenă. Ca să poți să ajuți trebuie să înțelegi, dar de pe poziții de egalitate. Părem să pierdem această normalitate. Ori tindem să zeificăm medicii, ori cădem în extrema cealaltă și credem că sunt niște demoni. Pacienții mei mă sună, îmi trimit mesaje, le răspund. Am construit o relație deschisă și directă cu ei. Înainte exista această relație plăcută între medic și pacient. Tatăl meu a fost medic de circă, iar la sat medicul era un sfătuitor al comunității, era prezent acolo. Tatăl meu povestește că mergea și făcea inspecție în locuințele oamenilor, verifica dacă apa este potabilă, dacă are condiții igienice, dacă și-a vaccinat copiii. Era acolo prezent. Societatea a avansat, lucrurile s-au diversificat, dar nu trebuie să pierdem această apropiere. Chirurgia bariatrică mi-a oferit această posibilitate, pentru că este o chirurgie care schimbă vieți.

„Mie nu mi-ar plăcea deloc ca fiul meu să emigreze“

Rep: Probabil ați fost întrebat de foarte multe ori… Cum de ați rămas în țară?
Dr. Rubin Munteanu: Puteam să plec, când nimeni nu pleca, am avut o prietenă turcoaică… Puteam să fac și asta, dar eu cred cu adevărat că e foarte bine în România. Am avut posibilitatea să călătoresc și să fac excursii în străinătate, de fiecare dată mă întorc și am aceeași concluzie, care parcă se accentuează cu timpul; e mult mai bine aici. Foarte mulți dintre români au această părere, mai ales cei care călătoresc mult în străinătate. Atunci când ai posibilitatea de a compara, constați că e foarte bine aici. Avem niște relații interumane mult mai calde și mai oneste decât celelalte țări. Suntem români, avem un oarecare fel de a fi. Dacă pleci, câștigi niște bani și o anumită ordine în viață, dar ok … nu poți să ai mai multe frigidere, că n-ai ce face cu ele, nu te poți uita la două televizoare în același timp, n-am văzut pe nimeni să poarte două perechi de pantaloni în același timp. În București nu ai cu ce mașină să epatezi, mașini mai scumpe și mai frumoase n-am văzut decât la Londra.
Eu cred că satisfacția care vine din partea materială se termină foarte repede și începi să cauți celelalte lucruri care sunt mai subtile, mai profunde și mai importante; prietenii, relațiile pe care le-ai pierdut cu familia, felul nostru de a fi, care este imposibil de reprodus și nu este absolut deloc întâmplător faptul că toți emigranții stau în comunități, se aglotinează tot în etnic. Și nu mai vorbesc despre dramele, pe care le-am văzut din poziția de chirurg… Aveam internați pacienți în vârstă care erau cu tot felul de cancere digestive și mă sunau copiii lor care erau în Spania sau în Italia și mă întrebau: „Dar mâine o operați pe mama? Și e grav? Eu ce să fac, să vin?” și atunci mă duceam la pacienții mei, care erau fericiți că fiica sau fiul e în Spania și are de toate…  Dar în momentul cel mai important pentru mamă, când să vină să o îngrijească după operație, nu erau. Mie nu mi-ar plăcea deloc ca fiul meu să emigreze, nu mi-ar face nici o bucurie, eu vreau să fie aici. Nu cred că românii au trăit în altă perioadă mai bine. Dacă e să comparăm de unde am plecat și unde am ajuns, e incomparabil mai bine. E aglomerat la Bucureşti? Să vedem cum e la Istanbul! E scump la București? Să vedem cum e la Londra!

„Medicina în România este ieftină. O consultație în Anglia este 300 de lire“

Rep: Cum ați descrie medicina în România zilelor noastre, pentru omul de rând?
Dr. Rubin Munteanu: Mult mai bună decât în alte părți. Știu că sună în contradicție cu ceea ce spun unii sau alții, dar eu știu de la pacienții mei. Operez foarte mult pacienți români care vin din străinătate, foarte mulți din Anglia, Spania, și care sunt asigurați acolo. De exemplu, timpul mediu de așteptare la urgențele nonamenințătoare de viață în Anglia este de șase ore, de 10 ori mai mult decât în România. Medicina în România se bazează pe o relație foarte directă între medic și pacient. În plus, medicina în România este ieftină. O consultație în Anglia este 300 de lire… În Statele Unite au o medicină extraordinară, dar dacă nu ești asigurat, nu se uită nimeni la tine. Dacă e să comparăm cu țări care au același PIB, nu stăm deloc rău. Lucrurile trebuie tratate cu calm și cu dorința de a face treaba să meargă. Trebuie să vedem și de unde am plecat, ca dotări materiale. Suntem departe de acum 20 de ani. Totdeauna vor fi  nemulțumiri, pentru că medicina evoluează foarte repede. E greu să asiguri, repede, noutatea unei populații de câteva zeci de milioane de oameni. E greu să fii, repede, cel mai bun.

Rep: Cum a evoluat chirurgia bariatrică și cât de cunoscută le este oamenilor în prezent?
Dr. Rubin Munteanu: Toți oamenii știu despe asta, este o chirurgie în luminile reflectoarelor, pentru că schimbă vieți, iar schimbările sunt vizibile. Aș putea spune că a evoluat foarte bine, în sensul că fiecare oraș universitar are cel puțin un chirurg bariatric. Evoluția a fost similară chirurgiei laparoscopice, acum 20 de ani era în câteva locuri, acum e peste tot. Chirurgia bariatrică n-o să fie peste tot, că nu are cum și nici nu trebuie. Avem 2 milioane de pacienți obezi și avem foarte mulți oameni bolnavi de diabet zahart de tip II, iar chirugia bariatrică și metabolică practic ameliorează sau vindecă diabetul de tip II.

„…încerc să dezvolt o relație cu fiul meu, la fel de bună cum am avut-o eu cu tatăl meu“

Rep: Cum arată omul Rubin Munteanu? Cum vă place să vă petreceți timpul liber?
Dr. Rubin Munteanu: Întotdeauna mi-a plăcut să citesc, iar asta se întâmplă zilnic și încerc să dezvolt o relație cu fiul meu, la fel de bună cum am avut-o eu cu tatăl meu, pentru că e la perioada dificilă a adolescenței și e o provocare. Încerc să-i acord foarte mult din timpul meu, îi transmit ceea ce cred eu că trebuie să-i transmit, adică niște valori educaționale corecte.

Rep: V-ar plăcea să păstreze tradiția și să devină medic și el?
Dr. Rubin Munteanu:Da, fără îndoială. Nu există nici un dubiu asupra acestui lucru. Mi-ar plăcea să urmeze medicina. Sigur, că va face ce-și va dori el, mai ales că este o personalitate la fel de contondentă ca și mine, dar mi-ar plăcea să devină medic. Sper că va alege tot medicina.

Rep: În Vrancea mai ajungeți?
Dr. Rubin Munteanu: Foarte rar, de când părinții mei s-au mutat, dar am ajuns în munții Vrancei împreună cu colegii mei și am petrecut câteva zile la o cabană. Mai am prieteni care locuiesc la Focșani, colegi de liceu. Când părinții mei locuiau la Focșani, și asta s-a întâmplat până când și mama mea a ieșit la pensie, veneam de câteva ori pe lună.

„Rugămintea mea este de a ne întoarce la o normalitate a relației medic – pacient“

Rep: Unde vă vedeți peste cinci ani?
Dr. Rubin Munteanu: Vreau să consolidez ceea ce am început de un an în acest spital. Am avut mai multe preocupări, am fost cadru didactic, director medical într-un spital… Acum nu vreau decât să fiu chirurg și să-mi îngrijesc pacienții. Asta este ceea ce-mi place mie cel mai mult să fac și asta este ceea ce vreau să fac. Doresc ca-n următorii cinci ani să consolidez niște lucruri aici. E și un mediu foarte prietenos în acest spital, este o relație foarte bună și între secții. Mă văd în continuare aici. Apoi, mă văd, în viața personală, asistând la adolescența fiului meu. N-am în plan lucruri extraordinare, nu mi-am făcut niciodată planuri de viitor, am lăsat viața să curgă.

Rep: V-aș ruga ca în încheiere să adresați un mesaj pacientului român.
Dr. Rubin Munteanu: Cred că trebuie să ne întoarcem de unde am plecat, adică la recâștigarea încrederii, a pacienților în medici și a medicilor în pacienți. Până la urmă, fără această încredere lucrurile nu au cum să funcționeze. Totul pleacă de la subminarea acestei încrederi. Cred că e nevoie de smerenie, și de o parte și de alta. Mai vedem în presă unele exemple, dar acelea sunt niște excepții. Nu cred că trebuie judecată lumea după aceste excepții. Rugămintea mea este de a ne întoarce la o normalitate a relației medic – pacient. Trebuie să mergi la medic cu inima deschisă. Dacă oferi onestitate, indiferent de care parte a baricadei ești, vei primi onestitate.

Articol preluat: http://www.monitorulvn.ro/articole/video-exclusiv-interviu-cu-doctorul-rubin-munteanu-absolvent-al-scolii-10-i-al-liceului-cuza-celebrul-chirurg-opereaza-acum-la-spitalul-monza-din-bucure-ti_2_70884380.html