Au trecut 15 ani de când am făcut prima operație bariatrică si continui sa cred că cel mai important lucru pentru un pacient cu obezitate este o autoanaliză complexă pe care fiecare trebuie să si-o facă. Și nu doar o dată, ci repetat.
Chiar dacă există un factor genetic care favorizeaza obezitatea, aspectul acesta nu este lipsit de soluții, nu trebuie privit la fel ca înălțimea. Slab sau gras este o consecință a alegerilor noastre în viață (mă refer aici la obezitatea de aport, majoritatea covârșitoare a situațiilor) pe când scund sau înalt este o condiționare genetică puțin influențabilă.
Cum ajungem obezi? Chiar daca nu mancam mult odata, mâncând des, adunam puțin câte puțin, masă după masă (plus – gustări sau ciuguleli) o cantitate de calorii care excede nevoilor noastre energetice. Lucrul acesta poate fi făcut zilnic, ori doar la final de săptămână sau numai în concediu, Crăciun și Paște. Chiar si asa 2 kg în plus la fiecare din aceste momente inseamnă 6 kg pe an, adică 30 kg în 5 ani și 60 de kg în 10 ani.
Fiecare om are nevoie de o autoanaliză, de un proces de introspecție care să ”sape” foarte adânc în obiceiurile lui alimentare, dar nu numai. Pacientii mei care si-au facut această analiză au realizat multe aspecte importante pe care am încerc să le sintetizez mai jos. Pentru a reda cât mai fidel ceea ce am aflat de la ei, am să folosesc persoana întâi:
– înainte de operație mâncam prea mult dar mă supăram dacă cineva imi spunea acest lucru. Nu înțelegeam de ce nu pot să slăbesc
– imediat după operație am înțeles că pentru a slăbi zeci de kg trebuie să mănânci foarte-foarte puțin. Mulți din jurul meu s-au mirat cât de puțin mâncam
– omului nu-i trebuie mult ca să trăiască bine. Aici intră în primul rând mâncarea și băutura, dar este valabil și pentru multe alte lucruri. Puțin și bun poate fi o deviză de urmat în viață.
– atâta timp cât mănânci puțin nu contează combinațiile alimentare
– în perioadele când am am ciugulit am realizat ca n-am mai slăbit sau chiar am pus câteva kg
Ce trebuie insa autoanalizat in plus fata de obiceiurile alimentare? Viața în totalitatea ei. Am avut pacienti care in urma autoanalizelor au ajuns la concluzii care pot servi ca lectii de viata utile pentru oricare dintre noi:
– lipsa de timp, scuza mea obișnuită pentru a-mi justifica haosul alimentar, era de fapt o lipsă de organizare.
– din momentul în care am realizat cât de important (și de plăcut) este să mănânci stând jos, spălat pe mâini, cu tacâmuri, pe fața de masă, într-o atmosferă relaxată, nu am mai mâncat altfel
– există destule alte mijloace să ma opun agresiunii mediului înconjurător, nu trebuie sa ma refugiez in mancare
– dacă nu răspund la telefon în timp ce mănânc nu se întâmplă nimic rău. Și nici nu-mi scad veniturile.
– dacă încep să mă respect constat că și ceilalți încep să mă respecte. În mod particular încep să nu mă mai deranjeze în timpul prânzului.
De cate ori am ocazia, ii ghidez pe pacientii mei catre acest proces de intelegere a relatiei lor cu mancarea in ambele etape: atât cea de dinainte de operație cât și cea de după. Recunosc ca desi am 20 de ani de experienta in chirurgie, discutiile cu pacientii mei continua sa ma surprinda, sa-mi explice lucruri pe care nu le-as fi descoperit singur si ma invata efectiv cum sa-i inteleg mai bine pe cei care apeleaza la mine.
DR. RUBIN MUNTEANU – CHIRURGIA OBEZITATII
