Un CV mai putin conventional

Dr. Rubin Munteanu

Nu stiu cine altcineva poate fi interesat sa citeasca un CV cu exceptia celor obligati de propria lor meserie, astazi fiind inclusi in departamentul HR al oricarei companii de dimensiuni respectabile, mai acum catva timp fiind temutii si deopotriva infricosatorii sefi de la cadre. Cu atat mai putin un parcurs al vietii profesionale a unui doctor, inevitabil constrans la etapele obligatorii liceu-facultate-rezidentiat-cursuri postuniversitare-participari la congrese-lucrari publicate. Cu toate acestea traim intr-o societate in care informatia a depasit in valoare capitalul, o lume a schimbarilor in toate structurile, o lume in care pare mai important sa stii mai degraba sa te prezinti decat sa te cunosti. Un CV publicat este inainte de toate o prezentare personala si deoarece toate site-urile de profil contin un atare lucru inteleg sa nu fac exceptie. Imi rezerv insa dreptul sa-i modific forma.

Ma numesc Rubin Munteanu si sunt nascut in data de 14 decembrie 1969 in Tg-Mures. Primele doua clase le-am urmat in acest oras dupa care am “emigrat” in Focsani, unde am absolvit Liceul Al. Ioan Cuza, profilul matematica-fizica. M-am reintors in orasul natal pentru a urma facultatea si in 1995 am reusit sa trec si Examenul de Licenta si sa devin doctor-medic, asa cum este scris pe frumoasa foaie de hartie care atesta stradaniile mele timp de 6 ani. Sunt adeseori intrebat daca sunt ardelean sau moldovean (mai degraba din cauza unor reminiscente ale accentelor pe care le mai posed inca decat din motive de dezvaluri curriculare). Raspund invariabil ca sunt roman, din moment ce mama mea este nascuta in Tg-Mures (este drept ca are ascendente in Oltenia si Muntenia) iar tatal meu este moldovean (prezenta lui in Tg-Mures se datoreaza tot Facultatii de Medicina) iar eu (desi nascut in Ardeal) mi-am petrecut o buna parte din anii formarii mele in Focsani, oras interesant prin oamenii care-l locuiesc, aflat la granita mentalitatilor valaho-moldave. Am invatat multe lucruri in acest oras, am urmat un liceu serios si am avut sansa sa fac parte dintr-o clasa in care competitivitatea era valoarea suprema. Intamplarea a facut ca Focsaniul sa fie si locul in care am descoperit pe viu ca ceea ce scrie Hasek in celebrul sau roman “Peripetiile bravului soldat Svejk”.

Simt nevoia sa mai spun cateva lucruri despre Universitatea de Medicina si Farmacie din TgMures din acei ani de dupa Revolutie. Cu toate ca a fost o perioada istorica agitata Univeristatea a pastrat mult din valorile care o consacrasera ca una dintre cele mai bune scoli de profil din tara. Dupa momentele conflictului romano-maghiar din primavara lui 1990 atat corpul profesoral cat si studentii s-au reintors la studiu, cred eu acum, cu profunda convingere ca nu trebuiau de fapt sa plece de acolo. Cel putin asa s-a intamplat in privinta mea care am experimentat in acea primavara singura activitate sindicala in cadrul Ligii Studentilor. M-am retras repede si m-am lecuit, sper eu definitiv, de ceva pentru care nu sunt facut. Nu este aici locul sa scriu mai multe despre istoria acestei facultati dar pot sa mentionez pe scurt ca este rezultatul unei imbinari dintre doua mari scoli medicale, pe de o parte in anii 60 au venit de la Cluj medici exceptionali care au devenit mari Profesori (erau cu totii elevii generatiei de aur a Universitatii clujene) iar pe de alta parte erau Profesorii maghiari proveniti mai mult sau mai putin direct din facultatile Budapestei si Vienei.

Urmatoarea etapa a vietii mele s-a desfasurat la Bucuresti (si de atunci incoace toate celelalte sunt legate de acest oras). In anul in care am terminat facultatea s-a decis ca stagiatura este in continuare inutila (rar au fost doi ani la rand cu aceleasi reguli) si am avut dreptul sa participam la examenul de rezidentiat. Reusind o pozitie buna la acest dificil examen am fost pus in fata unei alegeri mai grele decat la momentul terminarii liceului. De ce? Pentru ca medicina am stiut dintotdeauna ca vreau sa fac (a fost si dorinta dar mai ales meritul parintilor mei ca ne-au indrumat, atat pe fratele meu cat si pe mine, spre aceasta profesie care s-a dovedit de deplin potrivita pentru amandoi), in timp ce la finalul facultatii nu stiam ce specializare imi doresc. Am ales obstetrica-ginecologia din trei motive: pentru ca este una dintre putinele specializari la care ai si pacienti sanatosi si fericiti (nasterea este de regula un proces fiziologic iar gravidele si apoi lehuzele sunt paciente dar nu sunt neaparat si bolnave), pentru ca imbina atat aspect medicale cat si chirurgicale (medicina interna a fost domeniul meu preferat in facultate) si mai ales pentru ca profesorul meu din facultate (Dl. Profesor Costica Radulescu) m-a facut sa cred ca este cea mai frumoasa specialitate medicala. Am inceput rezidentiatul cu stagiul de chirurgie si absolut din intamplare am nimerit la Clinica de Chirurgie Generala din Spitalul Sf. Ioan condusa de Profesorul Corneliu Dragomirescu. Personalitatea Profesorului, atmosfera extraordinara pe care o creea in jurul sau, viziunea moderna asupra chirurgiei laparoscopice aflata atunci la inceputuri m-au fascinate. Am renuntat la ginecologie si am schimbat profilul specializarii mele, devenind in anul 2000 medic specialist in chirurgie generala. Profesorul Corneliu Dragomirescu a creat cea mai buna scoala de chirurgie laparoscopica din Romania, cu mijloace material incredibil de putine. Cu atat mai mult reusita domniei sale este deopotriva surprinzatoare si valoroasa. Am sudiat si continui sa aprofundez istoria chirugiei dar nu am gasit inca prea multe situatii similare cu ceea ce s-a petrecut in Spitalul Sf. Ioan in decursul acelor ani. Poate cu alt prilej voi avea ocazia sa dezvolt acest subiect. Tot datorita Profesorului meu am devenit asistent universitar la Catedra de Chirurgie a Facultatii de Medicina Dentara din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila.

Din pacate Profesorul Corneliu Dragomirescu s-a stins in octombrie 2016. Am invatat extrem de multe de la domnia sa, si chirurgicale si nechirurgicale. Avea obiceiul sa spuna ca stiinta fara constiinta nu valoreaza prea mult si vremurile de azi ii dau dreptate mai mult ca oricand.

Revenind la curricula personala restul etapelor le consider doar o urmare fireasca a acestui start. Am fost la zeci de congrese si cursuri din tara si strainatate (si continui sa ma duc), atat in calitate de simplu participant dar si de speaker, am fost autor sau co-autor la multe articole sau capitole din carti de specialitate. De unele sunt mandru, de majoritatea mai putin. Poate trebuie sa ma explic putin. In toate domeniile medicale deci si in chirurgie se publica imens. Este o frenezie a scrisului, o abundenta de lucrari de specialitate, un stahanovism grafologic. Evident in dauna calitatii si in cele din urma contrar scopului. Cu toate acestea nu incetez sa ma straduiesc sa raman conectat cu toate progresele domeniilor mele de interes. In paralel cu latura teoretica am evoluat pe calea practicii chirurgicale. Cred ca in primul rand locul chirurgului se gaseste la patul bolnavului si in sala de operatie si pentru mine a fost si a ramas un loc special, in care ma simt in largul meu. Am deschis ochii in chirurgie in zorii dezvoltarii chirurgie laparoscopice si am ramas la fel de indragostit de ea ca si in prima zi. Cred ca sunt putine proceduri laparoscopice pe care sa nu le fi practicat dar cu siguranta ca sunt unele preferate: ginecologia si urologia laparoscopica si mai ales chirurgia colo-rectala prin aceasta metoda. De mai bine de 12 ani insa am patruns din ce in ce mai adanc in chirurgia obezitatii (o dezvoltare fireasca pentru multi chirurgi laparoscopisti) si am ajuns sa ma ocup preponderent de acest domeniu modern si fascinant. Aici sunt evident multe de spus dar cred ca nu este neaparat locul lor aici. Acest lucrur nu inseamna ca nu am abordat chirurgia clasica, efectuata pe cale deschisa. La urma urmei chirurgia este unitara, abordul laparoscopic sau clasic fiind consecutive celui mai important act din chirurgie si anume deciziei de interventie sau de abstentie. Asa cum am sintetizat la un moment dat, decizia este mai importanta decat incizia. Un exemplu drag mie de chirurgie deschisa il reprezinta tiroidectomia. Am avut sansa sa-l asist pe Profesorul Corneliu Dragomirescu la multe astfel de operatii si pana la urma am invatat sa o efectuez si eu. Si cu toate ca la inceput nu-mi placea de loc, cu timpul mi-am schimbat complet optica.

In fine, ultima si cea din urma latura a activitatii mele o constituie managementul medical. Din februarie 2012 am fost numit director medical la Spitalul Euroclinic Regina Maria si am acceptat cu entuziasm acest post si am inceput sa citesc, sa aprofundez si sa particip la congrese pe aceasta tema dar nu am incetat nici un moment sa raman in primul rand chirurg.

O lungă perioada am activat atat la stat cat și la privat (adica la Spitalul Sf. Ioan și la Spitalul Euroclinic), lasand pacientii mei să aleaga unde doresc sa-i tratez. Din februarie 2015 am renuntat la spitalul public (si concomitent si la calitatea de asistent universitar) si am ales sa fac doar chirurgie. Din septembrie 2016 am schimbat spitalul si acum lucrez doar la Spitalul Monza, renuntand astfel cu usurare (simt ca am realizat ce-mi propusesem ) și la obligatiile administrative ce decurgeau din functia de director medical.

In toti acesti ani am avut bucuria sa particip la formarea unor chirurgi buni si foarte buni si doar faptul ca ei ma considera mentorul lor imi da mie dreptul sa spun ca au fost elevii mei. Si tot in acesti ani am dorit, m-am straduit si am reusit sa strang o echipa alaturi de care sa pot sa fac chirurgia pe care doresc sa o fac, la standarde de care sa nu-mi fie rusine fata de nimeni din lume. Si pentru ca toate trebuie sa poarte un nume echipa se numeste BariClinic.
In mod traditional CV-urile vorbesc doar de realizari si lasa in urma si printer randuri neimplinirile. Sunt prin urmare doar pe jumatate adevarate. Nefiind un CV conventional inteleg sa adaug si neimplinirile vietii mele. N-am reusit in tot ce mi-am propus pana acum, nefinalizarea tezei de doctorat fiind un bun exemplu. Dar sunt si altele pe care nu vreau sa le enumar pentru ca sper ca le voi realiza si nu vreau sa para ca avanpremiere autolaudative.

Finalul apartine domeniului extraprofesional, al pasiunilor nechirurgicale. Cu adevarat am una singura inafara medicinii si aceea este legata de carti: istoria moderna si literatura autobiografica ma conduc spre o mai buna intelegere a lumii.

Bucuresti, inițial 14 octombrie 2012, corectat si completat in 13 noiembrie 2016